poveste metaforica

(Poveste metaforica)

Zilele trecute vorbeam cu o prietena de-a mea si am fost surprins sa aflu ceva despre ea, ceva ce nu am stiut niciodata. Cand era copil, mama ei statea langa ea in pat si ii spunea foarte multe povesti, multe dintre ele inca si le aminteste – si multe dintre ele le spune chiar ea copiilor. Mi-a spus ca nu stie de unde stia mama sa toate aceste povesti…poate de la mama sa, iar aceasta poate le stia de la mama sa…

Si in timp ce vorbeam, a inceput sa imi spuna din povestile pe care i le spunea mama ei. Una era despre vant, ploaie si soare…

Intr-o zi, vantul, ploaia si soarele discutau despre cum sa convingi pe cineva sa faca altceva decat ceea ce face. Cateodata poate fi o mare problema daca nu faci ceea ce chiar iti doresti, sau daca faci ceva ce nu ii ajuta prea mult pe cei din jurul tau sau pe tine… Ei bine, exact despre asta discutau vantul, ploaia si soarele…

“Sa jucam un joc! Zise soarele. Il vedeti pe baiatul de acolo de jos care poarta o jacheta? Haideti sa vedem care dintre noi il poate convinge sa isi dea jacheta jos.

“Lasati-ma pe mine primul! Zise vantul nerabdator. Asa ca vantul incepu sa adie usor pe la urechile baiatului si ii sopteasca usor: “Da-ti jacheta jos. Da-ti jacheta jos.”Pentru ca baiatul nu si-a dat jacheta jos, vantul a inceput sa sufle putin mai tare si sa strige putin mai apasat in urechea lui “Da-ti jacheta jos. Da-ti jacheta jos”. Dar cu cat sufla mai tare, cu atat baiatului i se facea mai frig si isi strangea mai tare jacheta in jurul corpului. Vantul a inceput sa urle mai tare in urechea lui. Deja nu ii mai cerea sa isi dea jacheta jos, ci urla un ordin: “Da-ti jacheta jos! Da-ti jacheta jos!”. Cu cat vantul urla mai tare, cu atat baiatul il ignora mai mult si cu cat baiatul il ignora mai mult, cu atat vantul urla mai tare…Vantul se umfla in sine mai tare, sufland si urland, in timp ce baiatul se adancea si mai tare in jacheta sa, lipind-o mai tare de corpul sau.

“Lasa-ma si pe mine!” zice ploaie. “Este clar ca ceea ce faci, nu faci bine. Nu are niciun rost sa urli la el, deoacere cu cat urli mai tare, cu atat mai mult el isi tine jacheta mai strans de corp”. Ploaia incepu sa faca ceea ce stia ea mai bine. Incepu sa burniteze usor si picaturile care cadeau usor pe langa urechile baiatului sopteau: “Da-ti jacheta jos. Da-ti jacheta jos”. In schimb, baiatul si-a pus gluga pe cap si si-a ridicat fermoarul pana sus pentru a se apara mai bine de ploaie. Suparata, ploaia era hotarata sa nu renunte. Si se pare ca uitase sfatul bun pe care il daduse mai devreme vantului. “Daca nu ma asculta, o sa il bat ca sa isi dea jacheta jos!”, zise ploaia furioasa si incepu sa toarne puternic. Picaturile de ploaie incepura sa il bombardeze pe baiat: “Da-ti jos jacheta! Da-ti jos jacheta!”, dar baiatul tot nu dorea sa asculte. In schimb, baiatul isi trase jacheta pe el cat mai bine sa acopere orice parte din corp ar putea si incepu sa caute un adapost.

“Trebuie sa fie randul meu” zise soarele soptit. Fara sa spuna un cuvant, soarele incepu sa straluceasca, uscandu-l pe baiat si jacheta acestuia. Acesta incepu sa il alinte pe baiat cu caldura, crescand doar gradual temperatura, fara sa devina prea fierbinte. La inceput baiatul si-a dat jos gluga. Cum soarele continua sa incalzeasca, baiatul si-a deschis fermoarul. Cu grija, soarele a ridicat temperatura cu un grad sau doua, in acelasi timp invaluindu-l pe baiat in caldura, asltfel incat nu a mai trecut mult timp si baiatul si-a dat jos jacheta pentru a se bucura de caldura confortabila a soarelui.

Sfarsit.

Poveste tradusa si adaptata dupa George W. Burns – “101 Healing stories for children and teens”