obiectivDrumul spre un obiectiv nu este separat de destinatie; este o parte esentiala din el.” – Charles DeLint

Fiecare dintre noi isi doreste in diferite momente ale vietii sa isi indeplineasca un anumit obiectiv, sau de ce nu, mai multe. Cu siguranta ca nu toti oamenii se exprima in termeni de Obiectiv; cei mai multi se exprima in termeni de “as vrea sa”, “mi-as dori sa”:…De cele mai multe ori insa, “as vrea sa” este un termen mult prea vag si nu starneste intr-adevar invitatia catre indeplinirea dorintei tale, nu declanseaza motivatia si nu elibereaza resursele necesare atingerii obiectivului. As vrea sa suna mai degraba ca o lamentare, ca un regret…As vrea sa, dar stiu ca nu o sa…Mi-as dori sa, insa nu cred ca…

Daca in momentul de fata iti trece si tie prin minte vreun “as vrea sa”, incearca in primul rand sa schimbi formularea in VREAU SA si stabileste-ti clar in minte un OBIECTIV; iti va fi de mare ajutor sa iti notezi. Este important sa fie un Obiectiv SMART (S- specific, M-masurabil, A – de atins, R – realist, T – intrun timp dat). De exemplu: Vreau sa slabesc 5 kilograme in 6 saptamani, pana la data de…. Este specific, este masurabil, este de atins (achievable), este realist si are setat un timp.

            Ai reusit sa iti stabilesti obiectivul? Este cel mai important pas in indeplinirea unei dorinte! Daca nu iti este clar ce doresti, acorda-ti cateva minute si gandeste-te care este nevoia ta de fapt, ce doresti, cum doresti, care vor fi rezultatele? Daca da, urmeaza pasii de mai jos pentru a te asigura de faptul ca ai luat in calcul toate aspectele care te-ar putea impiedica sau care ti-ar putea facilita atingerea obiectivului tau.

  1. Care sunt motivele pentru care iti doresti sa atingi acest obiectiv? Noteaza cel putin 5 motive.
  2. Noteaza apoi care sunt resursele de care ai nevoie pentru atingere lui (pot fi resurse financiare, materiale, umane, de timp etc.). Poate ca iti doresti sa iti gasesti un alt job, insa ai mai avea nevoie de un curs de specializare, sau de timp pentru a aplica si a participa la interviuri.
  3. Stabileste care sunt actiunile necesare care trebuie indeplinite pentru atingerea obiectivului propus. Daca de exemplul iti doresti sa iti gasesti un job, va fi necesar sa iti actualizezi CV-ul, sa scrii o Scrisoare de intentie, sa aloci timp pentru cautarea job-urilor potrivite, sa participi la Targuri de cariere etc.
  4. Gandeste-te la posibile obstacole ce ar putea interveni in atingerea obiectivului si la solutii pentru depasirea acestora. Poate ca iti doresti sa slabesti, insa urmeaza o perioada plina cu evenimente sau vizite in diferite locatii. Cum vei proceda?
  5. Gandeste-te la recompensele pe care ti le poti oferi ca urmare a atingerii obiectivului. Cum te vei recompensa dupa primul kilogram slabit?!
  6. Te va ajuta extrem de mult daca vei vizualiza in fiecare zi timp de cateva minute rezultatul obtinut si daca vei reusi sa experimentezi starea pe care o vei avea in momentul atingerii obiectivului. Adica, daca iti doresti sa iti cumperi o casa noua, imagineaza-ti in fiecare zi timp de cateva minute casa pe care ti-o doresti; cate camere vrei sa aiba, cate bai, cat de luminoasa sau racoroasa este. Dincolo de a vizualiza cum este, incearca sa traiesti starea pe care ti-o va da faptul ca vei avea acea casa; traieste entuziasmului noului inceput, multumirea faptului ca ti-ai indeplinit visul, bucuria, satisfactia. Important de retinut este faptul ca trebuie sa fii perseverent cu exercitiile de vizualizare, adica este important sa faci asta minumum 21 de zile pentru a vedea rezultatele.
  7. Actioneaza! Ti-ai setat obiectivul, stii care sunt actiunile pe care trebuie sa le indeplinesti pentru atingerea lui, ai luat in calcul toate posibilitatile?! Acum este momentul sa incepi! Ai  un obiectiv SMART, un plan bine pus la punct, este timpul sa apesi butonul de START!

Asadar, mult spor in setarea de obiective, succes si perseverenta in atingerea lor!                                              

                                                                                                                                                                                                                                       Psiholog

                                                                                                                                                                                                                                      Raluca Cristea